Mogherini: „UE este o superputere”. Ce spun liderii UE după victoria lui Trump

Mogherini: „UE este o superputere. Ce spun liderii UE după victoria lui Trump
Publicat: 15/11/2016, 12:59

Pe fondul semnelor de întrebare referitoare la ideile de politică externă ale lui Donald Trump, miniștrii de Externe ai țărilor membre UE au stabilit luni să consolideze rolul Europei pe plan mondial, în așteptarea clarificării relației transatlantice.

„Uniunea Europeană este o superputere”, a declarat Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, potrivit agenției Associated Press. Mogherini a explicat că discuțiile de la Bruxelles nu sunt despre o „armată a UE”, ci despre „securitatea și apărarea unei Uniuni Europene care va deveni mai credibilă și mai eficientă pe plan global”.

Notând că structurile europene de apărare funcționează deja, Mogherini a precizat: „Avem un potențial uriaș pe care încă nu îl utilizăm. Este necesar să consolidăm profilul de securitate. Cetățenii europeni au nevoie de acest lucru”.

„Suntem într-o lume nesigură, iar situația nu a început cu alegerea domnului Trump”, a declarat, la rândul său, Jean-Marc Ayrault, ministrul de Externe al Franței. „Europa nu trebuie să aștepte deciziile altora, trebuie să își apere propriile interese – adică interesele europenilor – și să își reafirme rolul strategic la nivel mondial”, a subliniat el.

Șeful diplomației belgiene, Didier Reynders, a afirmat că victoria lui Donald Trump oferă „Uniunii Europene posibilitatea de a merge mai departe”. „Trebuie să consolidăm capacitățile de apărare și securitate. UE trebuie să găsească modalități de a se face auzită în acțiunile de căutare a soluțiilor politice, trebuie să se asigure că nu vor fi conversații doar între Washington și Moscova, ci Uniunea Europeană trebuie să fie cu adevărat prezentă la masa discuțiilor”, a subliniat Reynders.

Miniștrii de Externe ai țărilor europene au reiterat susținerea pentru acordul nuclear cu Iranul, pe care Donald Trump l-a catalogat „cel mai prost din lume”.

În schimb, ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a cărui țară va părăsi UE, susține că victoria lui Donald Trump „ar putea fi un moment de oportunitate pentru Europa”.

Germania pledează, în contextul ieșirii Marii Britanii din UE și al victoriei lui Donald Trump în SUA, pentru accelerarea integrării structurilor de apărare ale Uniunii Europene, inițiativă susținută de Franța, Italia și Spania.

Germania susține dialogul între Statele Unite și Rusia, dar Donald Trump nu trebuie să ignore acțiunile Rusiei în Crimeea și în Alep atunci când va discuta cu președintele rus, Vladimir Putin, a declarat zilele trecute Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării. Oficialul german a atras atenția că Alianța Nord-Atlantică ar fi „moartă” dacă unul dintre membri ai nu ar fi apărat de ceilalți. „Este bine că noul președinte al SUA va încerca imediat să dialogheze cu omologul său rus. Este bine și are susținerea noastră totală. Dar nu poate să uite de anexarea Crimeei, de continuarea războiului hibrid din Ucraina sau de bombardamentele din Alep”, a subliniat von der Leyen.

La rândul său, președintele Germaniei, Joachim Gauck, și ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, au pledat ca UE și NATO să aibă o poziție unitară după alegerile din SUA.
„Trebuie să fim uniți cu partenerii pentru a opune rezistență războaielor, conflictelor și pentru a limita setea de putere a Rusiei. Germania va fi de partea Estoniei în privința securității țărilor baltice”, a declarat Joachim Gauck în cursul unei întrevederi cu președintele eston, Kersti Kaljulaid. „Europa are nevoie de voința politică necesară creșterii relevanței în materie de securitate. Rezultatul alegerilor din Statele Unite ar putea oferi un impuls suplimentar”, a adăugat Ursula von der Leyen, citată de Rheinische Post și de EUObserver.

Uniunea Europeană trebuie să creeze structuri militare de nivelul celor ale Alianței Nord-Atlantice, propune Ursula von der Leyen, în contextul în care Germania, Franța, Italia și Spania pledează pentru politici comunitare de apărare, separate de Marea Britanie și SUA. „În ultimii trei ani, am asistat la impulsuri enorme de modernizare a capabilităților militare NATO pe fondul comportamentului Kremlinului”, a amintit Ursula von der Leyen. „Acest lucru a fost corect și important, dar cred că trebuie să investim aceeași energie în modernizarea structurilor europene de securitate și în politica de apărare a UE”, a adăugat Ursula von der Leyen. În încercarea de a atenua eventuale preocupări ale Statelor Unite și Marii Britanii, Von der Leyen a subliniat că suplimentarea capacităților militare europene trebuie „să țină cont de faptul că nu se poate dezvolta o concurență” între Uniunea Europeană și NATO, „ci ar trebui să colaboreze în mod complementar”.

Declarația ministrului german al Apărării se înscrie în cadrul unei serii de propuneri în sensul creării unei armate a Uniunii Europene. În contextul în care Marea Britanie a decis să părăsească UE, Franța, Germania, Italia și Spania pledează pentru o politică europeană în materie de apărare. Într-o scrisoare comună, cele patru țări au argumentat că Uniunea Europeană ar trebui să poată răspunde crizelor militare externe fără coordonarea Statelor Unite.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu